Diagnosticarea în timp util

Când este diagnosticul în timp util?

Considerăm diagnosticul în timp util când este stabilit la un moment dat pe traiectoria progresiei demenței, atunci când persoanele cu demență și familia lor observă prima dată schimbări ale funcției cognitive, a activităților zilnice, a comportamentului și/sau a relațiilor interpersonale și devin suficient de îngrijorați să caute ajutor și să vină în atenția profesioniștilor din domeniul medical și social. Acesta este momentul în care pot utiliza informațiile furnizate pentru diagnostic și pentru a înțelege ce se întâmplă, pentru a schimba stilul de viață și pentru a planifica viitorul.

În prezent, diagnosticul este întârziat în multe cazuri sau stabilit numai în stadiul moderat sau târziu al demenței. Motivele principale includ scăderea gradului de conștientizare a publicului despre semnele precoce ale bolii Alzheimer, negarea problemelor la persoanele cu demență și alte mecanisme de apărare, preocupările medicilor în ceea ce privește incertitudinea diagnostică, opțiunile de tratament deficitare, stresul emoțional generat de boala Alzheimer și alte demențe asupra membrilor familiei și percepții greșite despre Alzheimer și alte demențe.

Schimbarea practicii actuale și realizarea unui diagnostic în timp util depinde de creșterea gradului de conștientizare publică și profesională a simptomelor inițiale ale demenței, precum și de îmbunătățirea cunoștințelor profesioniștilor din domeniul sănătății despre beneficiile diagnosticării și intervenției timpurii.

Care sunt avantajele diagnosticului în timp util?

Există multe beneficii imaginabile pentru persoanele cu demență, îngrijitori, profesioniști, furnizori de servicii medicale și societate, în general, pentru diagnosticarea în timp util a demenței.

Unele dintre posibilele avantaje ale diagnosticării timpurii sunt comune pentru multe dintre părțile interesate menționate mai sus, unul dintre cele mai importante fiind faptul că o diagnosticare anterioară și îmbunătățită poate ajuta pacienții să evite „nomadismul medical” care începe cu căutarea și se încheie cu primirea unui diagnostic și tratament definitiv [4]. Evaluarea promptă ar putea facilitată, de asemenea, prin depistarea și tratamentul altor cauze suplimentare sau suplimentare ale problemelor de memorie (de exemplu: depresie, anxietate, tulburări de somn) și afecțiuni care necesită acțiune imediată (de ex. delirium, intoxicație) și poate contribui la evitarea prescrierii de medicamente care agravează funcția cognitivă.

Referințe și lectură ulterioară

• Blendon RJ, Benson JM, Wikler EM, et al. The impact of experience with a family member with Alzheimer’s Ddsease on views about the disease across five countries. Int J Alzheimers Dis 2012: 1–9, 2012.
• Brooker D, Fontaine JL, Evans S, et al. Public health guidance to facilitate timely diagnosis of dementia: ALzheimer’s COoperative Valuation in Europe (ALCOVE) recommendations: Timely diagnosis of dementia. Int J Geriatr Psychiatry 29: 682–93, 2014
• Carpenter BD, Xiong C, Porensky EK, et al. Reaction to a dementia diagnosis in individuals with Alzheimer’s disease and mild cognitive impairment. J Am Geriatr Soc 56: 405–412, 2008.
• Dubois B, Padovani A, Scheltens P, et al. Timely diagnosis for Alzheimer’s disease: A literature review on benefits and challenges. J Alzheimers Dis. 49: 617–631, 2015
• Iliffe S, Robinson L, Brayne C et al. Primary care and dementia: 1. Diagnosis, screening and disclosure. Int J Geriatr Psychiatry 24: 895–901, 2009.
• Prince M, Bryce R, Ferri C. World Alzheimer Report 2011: The benefits of early diagnosis and intervention. Alzheimer Disease International 2011 [http://www.alz.co.uk/research/WorldAlzheimerReport2011.pdf
• Samsi K, Abley C, Campbell S et al. Negotiating a labyrinth: experiences of assessment and diagnostic journey in cognitive impairment and dementia. Int J Geriatr Psychiatry 29 :58–67, 2014